Dacă te afli în Transilvania și vrei să ai parte de relaxare totală atunci cu siguranță Lacul Iezer Ighiel este ceea ce ai nevoie. Puțin cunoscut turismului larg, lacul aflat la câțiva kilometri de Alba-Iulia a reușit să păstreze liniștea și peisajele pe care nu ai unde altundeva să le întâlnești decât în Transilvania.
Spre deosebire de alte lacuri, pe malul acestuia nu au apărut case și bărci cu motor, doar pădurea deasă păzește lacul ce are o lungime de 450 de metri și o lățime între 150 și 420 de metri. Povestea lacului este și ea una interesantă, o alunecare de teren fiind cea care a cauzat formarea acestuia sub forma unui baraj natural.
Iar dacă vreți totuși să petreceți mai multe zile pe malul acestui lac, pe marginea lacului este singura cabană, cea a Direcției Silvice Alba, ce poate fi închiriată și care are condiții de cazare de două stele.
Pentru a ajunge la lacul Iezer Ighiel din județul Alba trebuie să urmați DN 74 din Alba Iulia până la Ighiu, aproximativ 15 kilometri, iar din Ighiu până la Ighiel ajungeți pe DC69, aproximativ 5 kilometri. Cei 10 kilometri din Ighiel până la lac se fac pe un drum forestier așa că dacă nu aveți o mașină de teren bine echipată, nu ar strica o plimbare pe jos.