Dacă ajungeți în Nemșa, o localitate aflat la 10 kilometri de municipiul Mediaș, trebuie neapărat să opriți la casa Lianei, aflată chiar în centrul satului. Nu ezitați să întrebați oamenii din sat de „covrigii Lianei”, vă vor îndruma ei exact acolo unde trebuie să ajungeți.
Preparatele de patiserie ale Elenei Sarlea au ajuns cunoscute în întreaga zonă, iar gustul lor cum rar îl mai întâlnești oriunde altundeva îi atrage pe tot mai mulți turiști care vor să redescopere lucrurile care le-au fermecat chiar și pe Prințul Charles, moștenitorul tronului Marii Britanie. Toate produsele preparate în „laboratorul” Elenei Sarlea sunt bio, fiind folosite numai ingrediente naturale. Fursecuri, turtă dulce, cozonaci, lichiu cu smântână și multe alte bunătățuri te fac să nu mai pleci preț de câteva ore.
Dacă tot ajungeți la Nemșa nu ezitați să vizitați biserica fortificată construită în urmă cu peste 600 de ani. Cheile bisericii le puteți cere chiar la casa de vis-a-vis, iar înainte de a pleca din localitate întrebați și de caprele franțuzești de la Nemșa. Veți ajunge într-un loc în care cu siguranță veți din simți din plin natura și tot ce are ea mai frumos de oferit.
Inscrie-te aici la excursiile de o zi si descopera Transilvania!