Județul Mureș găzduiește unul dintre cele mai frumoase orașe ale României, chiar pe râul Târnava Mică. Trecut prin câteva încercări grele impuse de anumite perioade nefaste ale secolului trecut, localitatea rezistă eroic, este arhicunoscută și vizitată anual de numeroși turști în căutare de istorie nescrisă.
Totuși, făcând referire la cea scrisă, inscripția ce face trimitere la momentul marcării trecerii localității spre oraș s-a realizat cu ani în urmă, în 1912. Un an mai târziu, s-a făcut lumină, întreaga regiune fiind iluminată pe bază de gaz. Dar asta nu este tot – în decursul Regatului României, Târnăveniul a preluat denumirea și rolul de județ, fiindu-i acordată o atenție din ce în ce mai ridicată.
Documentar, orașul datează din 1278, cu toate că anumite piste duc cu ideea că perioada neolitică este data incipientă a acestuia, în care a ajuns picior de om în zonă. Presupunerile sunt oarecum sustenabile, raportându-ne la perioada cu pricina.
Din punct de vedere industrial, orașul Târnăveni are o importanță deosebită. Cu precădere în anii trecuți, ramura principală viza domenii de real interes militar, în special în rândul dispozitivelor utilizate în acest tip de evenimente. Astfel, ca urmare a descoperirilor realizate, în special, în anul 1912, respectiv a gazului metan, industria a preluat diverse nișe – în 1916 apare arhicunoscuta uzină de materiale explozibile, gaze de luptă și alte utilaje aferente sub denumirea de Nitrogen. Până în prezent, au existat numeroase mici fabrici cu specific oarecum conexat celui deja menționat, însă ceea ce s-a păstrat a fost fabricarea carbidului – da, se menține și în prezent.
Activitățile de producție s-au diversificat, fiind din ce în ce mai întâlnite și efemere cu trecerea timpului. Bineînțeles, unele sunt mai profitabile decât altele, unele fiind concentrate pe transportul intern, altele pe cel extern. Cu toate acestea, este extrem de interesant să observăm aceste treceri ale timpului, aceste noi idei și strategii preluate de oamenii locului pentru a face orașul Târnăveni atractiv și profitabil, din nou.
Există o serie de atracții turistice pe care orice turist este mai mult decât invitat să le admire. Vorbim aici despre muzeul municipial (axat pe arheologia orașului), fostul sediu al administrației județului Târnava Mică, Biserica Unitariană (cu un splendid stil gotic), Cetatea de Baltă și multe alte biserici cu specific variat (evanghelic, catolic și ortodox). Astfel, nu este de mirare de ce este cunoscut drept o localitate splendidă, ce merită admirată, vizitată și la care să te întorci, cu mare drag.