Castelul Turnu Rosu, vopsit cu sangele turcilor

În satul Boița, județul Sibiu, se află un castel pe care dacă îl vezi cu siguranță îți va rămâne pentru mult timp în memorie datorită roșului aprins care îl îmbracă. Ridicată la începutul secolului XV, cetatea de la Boița a însemnat un punct important în istoria Transilvaniei, mai ales în luptele cu otomanii. De altfel și legenda acestui turn se leagă de desele lupte cu otomanii. Se spune, că în urma unei victorii purtate aici de români și sași, turnul a fost vopsit în roșu cu sângele turcilor pentru a-i amenința pe aceștia. Zona era una de o însemnătate foarte mare, fiind chiar la granița dintre Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, de atunci. Întreg castelul este conceput ca o adevărată fortăreață: turnurile sunt înalte și au ferestre înguste de tragere. Acestea sunt legate de o rețea de tuneluri de vârful muntelui și albia râului Olt, tunelurile fiind folosite, desigur, tot în timpul invaziilor pentru a evacua femeile și copii.

Dacă ajungeți la Boița să nu uitați să vizitați și cimitirul. La intrare veți găsi o carte mare cioplită în piatră care vă va aduce aminte că toți cei îngropați aici sunt ostași români și sași din toate timpurile. Castelul a funcționat ca orfelinat din 1917 până în 2003, iar în prezent acesta este spital astfel că vizitarea sa nu este posibilă de către turiști. O excursie până aici face toți banii, iar zona este extrem de bogată în peisaje numai bune de pus în ramă.

Galerie Foto