Legenda comorii ascunse de la Tilisca

Cunoscută drept monetăria Daciei pentru că în zona Dealului Cățânaș argintul dacilor era transformat în monede, zona Tilișca a căpătat faimă datorită legendelor cu comori ascunse. Dar poate cea mai vestită este cea a comorii lui Decebal, despre care se presupune că ar fi fost ascunsă chiar pe aceste plaiuri.

De cum ajungi la Tilișca, primul lucru ce-ți va sări în ochi este frumusețea zonei și casele îngrijite. Nu trădează nimic faptul că aici a fost în urmă cu peste 2000 de ani una dintre falnicele cetăți dacice. Pe Dealul Cățânaș, acolo unde ajungea argintul dacilor, mai rămâne astăzi în bicioare doar o bucată din zidul de apărare al vechii fortificații ridicate pe deal. Cetatea de la Tilișca este una aparte: la ridicarea ei, dacii au făcut cărămizi masive din lut și paie cu ajutorul cărora au ridicat zidurile înalte de patru metri și groase de 2,5 metri. La sfârșit, văzând că cetatea este una dintre cele mai solide, dacii au decis să o transforme în monetărie. Pentru început aici erau bătute monede cu icongrafii grecești iar apoi chiar și denar roman.

Săpăturile arheologice făcute recent în zonă confirmă aceste ipoteze, aici fiind găsite mai multe monede romane, ștanțe pentru baterea monedelor dar și alte ustensile dacice folosite în monetăria de la Tilișca. Metalul adus aici venea de la Roșia Montană, era topit în bare groase iar apoi, în pivnița de sub turnul mijlociu era transformat în monede. Saci plini cu bani plecau spre domeniul regal de la Sarmisegetuza.

Așa se face că odată cu invazia romanilor în Dacia, cetatea de la Tilișca a fost fără doar și poate un punct important în lupte. Legenda spune că în vremea asediului, câțiva daci au săpat în inima muntelui o ascunzătoare de proporții masive în care au ascuuns comoara. Se spune că romanii au căutat luni întregi comoara ascunsă dar nimeni nu a găsit-o vreodată. Legenda mai trăiește și astăzi, iar dacă mergi la Tilișca nu se poate să nu te gândești măcar pentru o moment la comoara ascunsă a dacilor.

Galerie Foto