Povestea bisericii fortificate din Băgaciu, construită cu piatră din Munții Cibinului

Băgaciu sau Bogeschdorf, așa cum este numit în limba germană, este un sat aflat la 30 de kilometri de Mediaș, atestat documentar în anul 1351. Ferit de drumurile principale care traversează Transilvania, Băgaciu a rămas un sat în care tradițiile și obiceiurile rămân vii și astăzi. Principala atracție în această localitate este biserica evanghelică și povestea care o înconjoară.

Construită la sfârșitul secolului XIV, întreaga piatră folosită pentru ridicarea bisericii a fost adusă cu carele tocmai din Munții Cibinului, de la peste 140 de kilometri, o distanță impresionantă, având în vedere că vorbim de această perioadă. Iar volumul de materie primă necesară a fost unul substanțial întrucât biserica are dimensiuni impresionante: în jurul bisericii există o fortificație ovală, cu ziduri de apărare care ajung la opt metri înălțime. În urmă cu mulți ani se mai putea vedea încă și drumul de strajă, din lemn, însă acesta a dispărut în ziua de astăzi.

FOTO: transilvania-medievala.ro

Galerie Foto