Cetatea uitată de la Petreşti

Așa cum spuneam și în titlu, din păcate, cetatea de la Petrești este una dintre cele mai puțin cunoscute cetăți din Transilvania, deși frumusețea ei este nemaiîntâlnită. Construită în urmă cu mai bine de 500 de ani, astăzi, edificiul aflat în mijlocul localității Petrești, localitate care a dat și numele culturii neolitice Petrești, este un colț uitat de lume.

Din cauza trecerii anilor, cetatea a ajuns o ruină asupra căreia natura a pus stăpânire. Cel mai elocvent exemplu este turnul cetății, care este acaparat de un strat gros de iederă. Înreg peisajul este însă unul de vis și extrem de rar întâlnit, chiar și în România.

Galerie Foto