Colibița

Colibița

Gabriela Corşatea

Județul Bistrița-Năsăud

Județul Bistrița-Năsăud ascunde frumuseți nebănuite. Una dintre acestea este satul Colibița, localitate care intră în componența comunei Bistrița Bârgăului. Din punct de vedere peisagistic, satul crește în capacitățile vizuale mulțumită Munților Bârgăului și Munților Călimani care îl cuprinde. De-a lungul timpului, datorită frumuseților răpitoare, autoritățile din zonă au încercat să primească statutul de stațiune, pentru ca un număr din ce în ce mai mare de turiști să poată veni și admira comoara naturii.

Stațiunea Colibița

Cu sau fără aprobările locale, satul Colibița este, acum, o stațiune turistică în jurul Barajului care îi poartă numele. Obiectivele turistice sunt minuni ale naturii, întrucât accentul se pune îndeosebi pe văile, munții și barajele observabile. Astfel, drumul între Bistrița și Vatra Dornei este cuprins de un șir nestrămutat de comune, recunoscute local ca și Bârgaie, respectiv:

  • Rusu Bârgăului
  • Josenii Bârgăului
  • Mijlocenii
  • Susenii
  • Prundul
  • Tiha
  • Mureșenii Bârgăului

Demografia satului Colibița

Din punct de vedere demografic, satul Colibița era format, în anul 2002, de 400 de locuitori – 396 români și, respectiv, 6 maghiari. 9 ani mai târziu, în anul 2011, numărul maghiarilor a rămas constant, pe când cel al românilor este de 245.

Puritatea aerului

Însă satul Colibița este cunoscut și datorită multor altor elemente, respectiv aria cu cel mai pur aer. Interesant este și faptul că zona este una dintre cele două ale României unde puritatea este la cote maximale, ceea ce înseamnă că beneficiile asupra sănătății sunt crescute. Cu toate acestea, locurile de cazare sunt deseori insuficiente pentru ca oamenii să poată să se bucure de un sejur în inima naturii.

Istoria stațiunii balneo-climaterice

Anul 1923 a fost perioada marcantă pentru satul Colibița, moment în care localitatea a fost stabilită drept stațiune balneo-climaterică. Cu toate acestea, perioada nu a fost extrem de îndelungată, dat fiind faptul că în anul 1975, această funcționalitate a luat sfârșit. Din anul 1980, și-a făcut loc barajul de acumulare, însă întreaga așezare a satului a trebui să fie strămutată.

Creșterea turismului

Cu toate acestea, inclusiv în zilele noastre, numărul turiștilor este în continuă creștere, dat fiind faptul că frumusețea naturii este răpitoare. Având un număr de până la 400 de case de vacanță, vile, pensiuni și alte așezăminte, turismul crește exponențial, iar pe malul lacului existând astăzi un complex turistic, bineînțeles privat. Cu ajutorul acestui mijloc, orice turist se poate bucura atât de comorile naturii din satul Colibița, cât și de o serie de elemente care țin de o servire curată, direct raportată la prețul pe care fiecare vizitator trebuie să îl plătească.

Distribuie acest articol

Articole

relatedPosts

Satul Fundata
Istorie

Satul Fundata

Județul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...

10 decembrie 2016readMore
Canionul Șapte Scări
Istorie

Canionul Șapte Scări

Situat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...

10 decembrie 2016readMore
Peștera Izvorul Tăușoarelor
Istorie

Peștera Izvorul Tăușoarelor

Munții Rodnei din Județul Bistrița-Năsăud ascund o serie de bucurii și bijuterii ale naturii. Situată la altitudinea de 950 de metri, Peștera Izvorul Tăușoarelor se înscrie în cadrul acestei liste, dispunând de un loc preferențial. Încă din anul...

10 decembrie 2016readMore