Sibiul, la fel ca multe alte orașe din Transilvania este împânzit de legende și mituri care mai de care mai pline de suspans. Multe dintre acestea sunt adevărate iar cele mai multe se leagă de existența tunelurilor subterane care în unele cazuri atingeau chiar și câteva zeci de kilometri. O astfel de legendă se leagă și de Biserica Ursulinelor, aflată pe strada Gheorghe Magheru din Sibiu.
Construită la sfârșitul secolului XV de către călugării dominicani biserica a fost ridicată pe locul unde în secolul XII exista o altă mănăstire. Legenda spune că la momentul ridicării bisericii, s-a luat în calcul și săparea unor tuneluri care ducea până în zona în care se află gara mare de astăzi. Această poveste este demnă de luat în calcul, mai ales dacă ne gândim că perioada construirii era una în care Sibiul era adesea supus atacurilor inamice.
Misterul în jurul legendei a crescut pe vreme ce anii au trecut. Afectată în repetate rânduri în urma incendiilor și atacurilor, în 1728 călugărițele Ursuline preiau biserica și o refac. Sprijinul cel mai mare îl dă împărăteasa Maria Terezia iar textul „Haec aedes pietate Mariae Theresiae reginae avgvstae fvlta ac restavrata est” aflat pe intrara în biserică amintește de acest fapt. Legendele au continuat să existe până în vremurile noastre. Mulți spun că de fapt tunelurile sunt inexistente și că de fapt ar fi vorba de o criptă imensă aflată sub biserică. Cert este că numărul persoanelor care au intrat în această criptă este extrem de mic, ea fiind închisă publicului larg.
Pentru cei care doresc să viziteze această biserică trebuie să știe că aceasta este deschisă zilnic iar lunea, miercurea și sâmbăta de la ora 8 au loc slujbele în limba latină iar duminica și în zilele de poruncă slujbele sunt oficiate în limba germană.