E octombrie iar așa cum bine știm cu toții sezonul nunților este pe sfârșit. Măritișuri care mai de care mai fastuase și bogate, mirese cu rochii cât mai unicate, aranjamente de săli cu flori cât mai rare și mai costisitoare și alte capricii cu rolul de a vrăji invitații, toate formează părți esențiale ale tradiției căsătoriei moderne. Dar dintre toate acestea câte se mai aseamănă oare cu obicieiurile din trecut?

Inelul de logodnă sau… pețitura
O nunta întotdeauna se face în doi. Așa că primul pas este fără doar și poate pețitura. Dacă în vremurile noastre să-ți ceri aleasa inimii de soție a devenit mai simplu dar mai costisitor, mai ales dacă vrei să o impresionezi cu un inel de logodnă cât mai frumos, în urma cu câteva sute de ani, pețitul unei fete era ceva care trebuia făcut cu strictețe. Tinerii feciori, după ce își alegeau fata potrivita, trebuiau să meargă insotiți de părinți la casa acesteia. În unele zone din Transilvania se mai întâmpla ca alături de părinți și posibilul viitor mire să fie de față și un martor – avocat, cunoscut ca și staroste. Rolul său era acela de a-l prezenta pe băiat familiei și chiar de a negocia în anumite cazuri termenii căsătoriei. Dacă în vremurile noastre căsnicia dintre un bărbat și o femeie este bine stabilită încă dinainte de actul în sine, în trecut se putea întâmpla ca fata sau familia fetei să refuze căsnicia. Nu erau puține cazurile când în astfel de situații, după pețitură, familia băiatului trimitea pe cineva pentru a rediscuta termenii și pentru a concilia mirele și mireasa.

Invitațiile de nuntă sau… damigeana cu țuică
Astăzi e simplu: intri pe un site de invitații de nuntă, cauți prin cele câteva sute de modele, alegi un text, plasezi comanda iar într-o zi ai deja invitațiile pe care mai trebuie doar să le împarți. Dar în vremurile când Internetul nici măcar nu avea o definiție, când nici măcar telefoanele nu existau, iar scrisul era rezervat pentru boieri, lucrurile nu erau deloc simple. Tradiția spune că de obicei, în duminica de după logodnă, părinții celor doi tineri, alături de vornic și viitorii miri se îmbrăcau cu cele mai frumoase haine și o luau la pas prin sat. Invitații pe hârtie nu existau, dar nici nu era nevoie: băieții duceau în mână o damigeană de țuică, iar fetele una de vin. Invitații care urmau să participe la nunta trebuia să ia o gură din ambele bături. Astfel mirele și mireasa știau din timp pentru câți invitați trebuie să pregătească ospățul.

Fundițe pe mașini sau… pomul împodobit de nuntă
Chiar și aranjarea sălii de nuntă a devenit mai simplă în anii noștri. Dacă ai un buget mai mare îți poți permite chiar să angajezi pe cineva care să se ocupe de asta. Alegi culorile, florile, aranjamentele de masă și toate celălalte iar de restul nici nu mai trebuie să îți bați capul. Dar oare cum era cu aranjamentele de nuntă la 1748?

Nu poate fi nuntă fără nuntași, la fel cum nu putea fi nuntă fără împodobirea bradului de nuntă. În sâmbăta dinaintea nunții tradiția cerea ca prietenii mirelui, adica domnișorii de onoare de astăzi, să împodobească un brad cu ghirlande, panglici multicolore și în vârf un… cozonac. Uneori băieții încercau să coboare cozonacul din vârful bradului, iar cel care reușea primea o sticlă de țuică. În anumite zone din Transilvania, bradul era înlocuit uneori cu crengi de prun, iar ghirlandele și cozonacul cu turte dulci. Pomul era dus prin sat la mire, nași și mireasă iar după nuntă acesta era oferit nașului. Astăzi am putea privi pomul împodobit drept „mașina miresei” iar strigătele de altă dată ale nașului și flăcăilor din sat au fost înlocuite cu claxoanele mașinilor.

Petrecerea burlacilor/burlăcițelor sau… steagul de nuntă
Petrecerea burlacilor în ziua de astăzi are influențe mult mai occidentale: limuzine, petreceri private, relaxare la SPA sau alte experiențe care să îți amintească faptul că e ultima ta zi fără responsabilități. Dar în urma cu sute de ani, totul era mai simplu și natural. De exemplu, unul dintre prietenii mirelui avea rolul de a pregăti un steag pe care se coseau panglici, iedera și zurgălăi. În aceeași zi, la casa mirelui și la casa miresei se lăsa cu petreceri, jucături și jocuri tradiționale. Unul dintre acestea presupunea de exemplu ca mireasa să coase pălăria purtată de alesul inimii sale în ziua nunții, iar „domnișoarele de onoare” preparau o pâine pe care mireasa trebuia să o rupă deasupra capului și să o împartă.

Rochia de mireasă sau… florile de lămâiță
Știu, în vremurile noastre, pentru o mireasă să își găsească rochia potrivită poate să însemne luni de căutări, ore în șir petrecute în saloanele specifice și mii de căutări pe Google Images. Dar să știți că nici în Transilvania de acum câteva sute de ani acest aspect al nunții nu era neglijat.

În dimineața nunții „salonul de coafura” era făcut la casa miresei de către o prietenă a acesteia. Obiceiul spune că obligatoriu părinții acesteia trebuiau să fie în viață. Nașa avea și ea un rol important în gătitul miresei: trebuia să îi prindă acesteia în păr voalul și cununa de lămâiță. Un alai de lăutari cânta în tot acest timp melodii de jale care aminteau părinților fetei de despărțirea ce urma să aibă loc prin cununia cu alesul inimii ei. Frații și surorile miresei întindeau o masă în curtea casei iar prietenii acestora jucau.

Petrecere la restaurant sau… masa mare din duminica nunții
Da, ați citit bine, nunțile se fac după tradiție duminica și nu sâmbăta după cum se întâmplă astăzi. Și „da”, din nou, petrecerea nu se făcea la un restaurant rezervat cu un an în urmă și pentru care plătești mici averi.  În duminica nunții obiceiul era ca la casa mirelui, rudele acestuia să pregătească o masă mare în capul căreia stăteau cei doi miri. Nașii erau pe o parte si pe alta a mesei iar ospățul era deschis după ce mirele și mireasa mâncau smântână sau lapte din aceeași farfurie, obicei menit să dezvăluie puritatea sufletelor celor doi.

După ce oamenii se omeneau iar bucatele erau pe terminate, nașul trebuia să înceapă strigatul darului. Primul care dădea darul era chiar el, urmând apoi socrii mari și restul mesenilor. Darul nu consta însă într-un plic cu bani, ci în obiecte pentru casă, animale, cereale sau altele care îi puteau ajuta pe cei doi proaspăt însurăței să-și croiască drum în viață.

Dansul mirilor sau… dansul găinii
Astăzi mirele și mireasa se pregătesc temeinic pentru dansul mirilor: angajează profesori de dans, chiar și coregrafi, petrec ore în șir ascultând melodia potrivită și desigur angajează cei mai buni fotografi și cameramani pentru a capta momentele cheie ale nunții. Dar în tradițiile populare, petrecerile de nuntă erau cu totul altfel. Iar dansul mirilor, nici măcar nu exista, cel puțin nu în sensul de astăzi.

Exista în schimb un dans al găinii. De obicei acesta avea loc spre sfârșitul nunții când soacra trebuia să aducă o găină, rumenită și cu spice de grău în cioc și pe care trebuia să o vândă nașului. Se spunea că dacă nașul plătea o sumă mare pe găină, mirii aveau să aiba viață și căsnicie lungă. În unele zone din Transilvania în locul găinii era adus un purceluș de lapte sau un curcan, în functie de cât de bogată era soacra.

Concluzie sau… în loc de concluzie

Se spune că obiceiurile și tradițiile au rolul de a opri timpul în loc și de a ne hrăni sufletul… Astăzi, fără doar si poate, să faci o nuntă 100% tradițională nu mai este posibil. Dar poate nu ar fi rău ca măcar mici părți din tradiție să le menținem vii. Poate ca pe lângă simpla cumpărarea a inelului de logodnă, viitorii miri vor cere binecuvântarea tatălui înainte să ceară mâna iubitei lor. Miresele, pe lângă cristalele scumpe care împodobesc rochiile cât mai albe, nu vor uita să prindă câteva flori de lămâiță. Printre aranjamentele sălilor de nuntă poate își vor găsi locul și câteva crenguțe de prun sau brad. Iar pe candy-bar, sub muffins-uri, jeleuri și banane își vor găsi locul și câteva mere și pere din grădina bunicii și cozonaci de casă. Nu e mult, dar poate ar fi suficient cât să ne reamintească faptul că o nuntă între două persoane înseamna mult mai mult decat ce inseamna astăzi.

Credit foto

Foto principal: costumepopulare.wordpress.com
Foto 1: phonotheque.hypotheses.org
Foto 2: biblioteca-oraseneasca-borsa.blogspot.de
Foto 3: romaniainterbelica.memoria.ro