O mică localitate își face apariția în sud-estul județului Brașov – pe numele său Săcele, municipiul reprezintă o parte importantă a județului, la fel cum județul reprezintă pentru el. Nu este de mirare această strânsă legătură, întrucât ceea ce distanțează o regiune de alta este un simplu pasaj rutier – dar distanța este eradicată de autobuzele (modalitățile de transport în comun) în număr de 120 ce realizează transportul dintr-o parte în alta.
Numărul curselor nu e deloc de neglijat, de aici reieșind cu precădere industria intensă și dependența reciprocă între cele două zone, deja contopite. Din punct de vedere logistic, orașul Săcele este organizat pe șapte vechi sate, actual numite cartiere: Baciu, Turcheș, Cernatu, Satulung, Tarlungerni, Purcareni și Zizin. Iar oficial, în acte, a preluat rolul de municipiu abia în 6 iunie 2000.
Cu toate acestea, mergând înapoi prin timp, primul moment al orașului Săcele este statuat de Ludovic I de Anjou, regele maghiar ce a realizat însemnul în data de 16 mai 1366. Bineînțeles, motivul a fost o mică afacere, prin care acesta îi ceda o zonă variată de resurse importante prietenului său, respectiv Contelui Stanislav.
Greu de crezut, poate, este că primii locuitori ai orașului Săcele au fost extrem de bogați – atât spiritual, material cât și cultural. În acea perioadă de timp, nu era persoană ce nu auzise de „mocani”, ciobanii locului ce dețineau mii de oi pe o zonă extrem de prosperă.
În zilele noastre, tipic orașului Săcele au rămas o serie de activități la care, cu mare drag îndemnăm pe orice turist dornic, să fie prezent. Ne referim aici la Sântilie (sărbătoarea românească), diverse festivaluri, costume populare cu specific trafițional și chiar arhitectura tipică, de remarcat și admirat.
Raportându-ne la mărimea orașului, am putea presupune că industria și economia sunt cam la pământ. Ei bine, imediat după implementarea regimului comunist, industria municipiului a înflorit, cea mai reprezentativă întreprindere fiind cunoscută drept Electroprecizia Săcele.
Mai târziu, cu trecerea timpului și căderea comunismului, industria a stagnat relativ, luându-i locul întocmai economia ravisantă. Fabrici de mobilă, fabrici de ambalare a cărnii și gaterele sunt doar câteva nișe pe care municipiul Săcele se bazează, în încercarea de a preleva importanța sa și plăcerea necontenită de a fi un loc asupra căruia orice turist se poate opri să zăbovească, sau chiar să rămână o perioadă mai lungă de timp.
Dacă te gândești că nu prea ai ce face în orașul Săcele, ia în calcul și cele 15 biserici (evanghelice, catolice și ortodoxe) înainte de a lua o decizie!