Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” face parte din Complexul Național „ASTRA” din Sibiu, fiind singurul din România care cercetează patrimoniul și etnografia universală. Muzeul este organizat într-o clădire construită în stil neogotic între 1865 și 1867 în Piața Mică din Sibiu, cunoscută în special drept Casa Hermes sau Casa Asociației Micilor Meseriași. De altfel, rolul inițial al clădirii a fost acela de a aduna sub același acoperiș toate breslele Sibiului.
Muzeul de Etnografie Universală a fost inaugurat în 1993, încă de la început făcând parte din cadrul complexului muzeal „ASTRA”. Cea mai importantă colecție din cadrul muzeului este Colecția „Franz Binder”. Cel căruia îi poartă numele a fost un comerciant sibian care a trăit între 1824 și 1875 și care timp de 14 ani a străbătut Africa pentru a încheia diverse afaceri. Între 1862 și 1854 acesta a fost chiar consul al Imperiului Austro-Ungar în Sudan. De-a lungul carierei sale, Franz Binder, un pasionat al culturii africane, colecționează obiecte de importanță etnografică din această regiunea. Cele aproximativ 500 de piese au fost donate în întregime muzeului care acum îi poartă numele.
Un alt colecționar important este Andreas Beckner, medic cu origini din Sibiu care, la fel, în timpul călătoriilor sale în China, Japonia, Siam sau India a colecționat mai multe obiecte din aceste regiuni, printre care și o armură de samurai din Yokohama, Japonia. Alte cinci colecții importante compun Muzeul de Etnografie Universala din Sibiu, obiectele fiind din zone precum Etiopia, Brazilia, Norvegia, Egipt, Amrica, Norvegia, Australia sau Oceania. Printre obiectele ce merită menționate se numără și o mumie cu sarcofag găsită la 150 de kilometri de Cairo și care datează din perioada Ptolemaică, anul 40 îen.