
Frumusețea orașului Oradea
Frumusețea orașului Oradea întâmpină numeroșii turiști veniți prin vestul și nordul țării, cu ajutorul monumentelor arhitectonice de o grandioasă statură. Printre acestea se numără și Vulturul Negru, unul dintre palatele impozante ale României secolului al XX-lea. Spunem asta deoarece construcția lui a început în anul 1907 și puțin după, în anul 1908, construcția a fost ca si ridicată.
Detalii tehnice
În ceea ce privește viziunea de ansamblu și detaliile tehnice finisate, inginerul palatului a fost ales a fi Ferenc Sztarill, fiind de asemenea și antreprenorul care și-a aliniat planul, fiind convergent cu cel al arhitecților care l-au pus în aplicare – respectiv orădenii Marcell Komor și Dezso Jakob.
Înainte de a-și pune aici bazele palatul Vulturul Negru din Oradea, pe acest teritoriu se afla palatul Arborele Verde, renumit pentru manifestările culturale, tradiționale și cele politice care se desfășurau în acest loc.
Structura palatului
Încă din acele timpuri, s-a accentuat necesitatea dispunerii structurale a clădirii, în funcție de capacitatea vizuală din fiecare unghi. Astfel, palatul este împărțit pe patru etaje, alături de un parter ce cumulează, din punct de vedere structural, înălțimea a două etaje.
Dispunerea palatului Vulturul Negru este compusă din două corpuri delimitate de un pasaj vitrat. De altfel, atelierul orădean Neumann K. a realizat vitraluil cu vulturul negru, acesta constând în simbolul palatului, la cererea expresă a arhitecților.
Utilitatea palatului
Conform unui top informal realizat în conformitate cu monumentele și fortificațiile regăsite în orașul Oradea, palatul Vulturul Negru se evidențiază nu doar prin frumusețe, cât prin utilitatea lui practică. Astfel, imediat după inaugurare, acesta a fost transformat în:
- cazino
- hotel
- clădire de birouri
- restaurant
- alte astfel de îndeletniciri
Pentru o funcționalitate maximizată, fortificația a fost, pe atunci, delimitată pe baza a trei corpuri dispuse asimetric.
Palatul Vulturul Negru astăzi
În zilele noastre, palatul Vulturul Negru din Oradea este casa unui renumit hotel, găzduind în același timp, un cinematograf și o bancă. Ceea ce este interesant constă în funcționalitatea și a unui număr de cluburi, alături de cafenele și restaurante.
Mai mult decât atât, fortificația este un punct central al legămintelor și întâlnirilor sociale din zonă, atrăgând anual mii de turiști veniți din toată lumea.
Recomandări pentru turiști
Dacă și tu îți dorești să ajungi în Oradea vara asta, știm cu toții ce nu ar trebui, sub nicio formă, să ratezi. Palatul Vulturul Negru din Oradea este gazda unui număr impresionant de activități sociale, la care chiar și tu poți să participi, în mod direct și benevol. Te asigurăm că va merita!
relatedPosts
IstorieSatul Fundata
Județul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...
IstorieCanionul Șapte Scări
Situat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...
IstoriePeștera Izvorul Tăușoarelor
Munții Rodnei din Județul Bistrița-Năsăud ascund o serie de bucurii și bijuterii ale naturii. Situată la altitudinea de 950 de metri, Peștera Izvorul Tăușoarelor se înscrie în cadrul acestei liste, dispunând de un loc preferențial. Încă din anul...