Canionul Șapte Scări

Situat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice originare din partea de vest a munților Piatra Mare.

Din punct de vedere compozițional, Canionul Șapte Scări este alcătuit din șapte trepte ale căror înălțime variază, între 2.5 și 15 metri. În anumite momente în care cantitatea de apă adusă de pârăul Șapte Scări crește, rezultatul constă în formarea de cascade de diferite și variate înălțimi. Din fericire, întreaga zonă poate fi vizitată în lipsa unui echipament specializat, datorită scărilor aflate în imediata apropiere.

Însă, haideți să ne concentrăm pe modul de formare al Canionului Șapte Scări, întrucât vorbim despre anumite aspecte de interes real. Astfel, fiind săpate în calcarul de tip jurasic, aceste Scări s-au construit datorită unei epigeneze accelerate, a cărei acțiune s-a fundamentat în diverse și felurile pante de dimensiuni mai mari sau mai mici.

În cazul în care vrei să vizitezi Canionul Șapte Scări, ține minte că pentru a găsi accesul principal, trebuie să vii din zona localității Timișul de Sus și de pe Dâmbul Morii, acces care se face direct de pe drumul național DN1. Perioada necesară de mers cu mașina este de aproximativ o oră.

Întorcându-ne în incursiunile istoriei, aici regăsim perioada anilor 1920 și 1930, perioadă de timp în care s-a decis ca și Canionul Șapte Scări să fie dat spre vizionare. Adițional, tot în această perioadă s-au pus bazele unor scări, prin care turiștii să poată merge nestingheriți și să se bucure de frumusețile naturii. Cu toate acestea, abia cu doi ani în urmă accesul a fost dat liber, întrucât s-au realizat câteva elemente de reabilitate, astfel încât vizitarea și traversarea acestui Canion să se facă în condiții optime și sigure.

În ceea ce privește programul orar, este bine să ții minte că faimosul Canion Șapte Scări poate fi vizitat între orele 10 și 18, și doar atunci când vremea, alături de temperaturi sunt destul de favorabile, fără a impune nici un fel de riscuri. În materie de taxe, tariful este de 10 lei (aplicat adulților) și de doar 5 lei pentru copii, studenți și elevi. Dacă ai un grup format din cel puțin 10 persoane, fiecare adult plătește doar 5 lei, iar copiii doar 2 lei. Adițional, fiecare grup va dispune de un ghid, care vă va ajuta să înțelegeți mai bine Canionul Șapte Scări.

Galerie Foto