Încă din răstimpuri, orașul Alba Iulia deținea monopolul la ceea ce înseamnă apărare în termini strategici. În ajutorul menținerii acestei afirmații prin dovezi practice, secolul al XVIII-lea marchează tributul Cetății Alba Carolina, fortificată cu rol de apărare.
Mai specific, construcția a început în anul 1715, imediat ce a fost observată necesitatea unei asemenea cetăți. Imperioasa cerință a fost dată de urgentarea apărării Imperiului Habsburgic față de încercările repetate ale Imperiului Otoman de a instaura un nou cap. Din punct de vedere geografic, cetatea se află pe Dealul Citadelei, fiind foarte ușor de remarcat și luat în considerare în următoarea vacanță.
Durata construcției a necesitat 23 de ani de lucrări asidue, fiind terminată abia în anul 1738. Anterior ridicării Cetății Alba Carolina, pe același teritoriu se aflau alte fortificații, rspectiv Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina și Cetatea Medievală Bălgrad.
Utilitatea practică a Cetății Alba Carolina s-a reliefat în timpul anului 1849, în timpul asediului de trei luni a acesteia. Totalitatea cetățenilor din zonă, în încercarea de a găsi o zonă relativ pașnică în care să se adăpostească, s-a dispus în șanțurile interioare ale fortificației. Acestea măsoară nici mai mult, nici mai puțin de 27 de metir în lățime. Astfel, cetatea și-a marcat necesitatea pentru care a fost ridicată și preaslăvită.
Din punct de vedere structural, Cetatea Alba Carolina este clădită pe baza sistemului Vauban, dispusă pe șapte bastioane care aveau menirea de a conferi o imagine totală asupra posibililor prăduitori. Până în prezent, sunt existente cele șapte porți trasate de-a lungul planului cetății.
Însă, până a ajunge la finisarea porților, Cetatea Alba Carolina a mai fost supusă unor reluări de proiecte și remedieri teritoriale. Astfel, cu scopul de a crește puterea cetății în încercările de asediu extern, a fost prevăzut un nou proiect, nefinalizat însă. Amintim aici anul 1747, moment în care s-a decis fortificarea exterioară, dar curând ridicarea a fost întreruptă. Pe de altă parte, târziu, în 1812 s-a promulat reluarea construcțiilor, aspect pus în practică și menținut chiar de-a lungul asediului din 1849.
Cetatea Alba Carolina a fost schițată tehnic de arhitectul italian Giovano Morando Viscoti, dar nu a fost integral terminată, datortă decesului survenit în urma infectării cu ciumă. Alți ingineri și arhitecți au preluat proiectul, modificându-l în diferite zone, cea mai semnificativă diferență (și cu efecte în planul asediului) fiind determinată de trecea de la cele 4 linii de fortificație gândite de Viscoti, la doar 3 existente la momentul actual.
