Situată la zece kilometri de municipiul Brașov într-una dintre cele mai frumoase zone ale Țării Bârsei, cetatea din Harman – „Muntele mierii” trebuie să se regăsească pe itinerariul oricărui turist în Transilvania. Construită în urmă cu aproape 800 de ani, cetatea este una dintre cele mai bine păstrate monumente de acest fel din Transilvania.
Istoria acestei cetăți se leagă de anul 1240, atunci când a fost pentru prima dată atestată documentar, însă este foarte probabil ca în acel an, biserica să fii fost încă în construcție. Cert este că în acel an regele Bela al IV-lea a luat biserica de la Cavalerii Teutoni și a dat-o Ordinuluicistercienilor. Arhitectura bisericii are elemente ale mai multor ordine care au slujit aici, însă cea mai fabuloasă este pictura realizată între 1460 și 1470 care are și ea o poveste, fiind acoperită cu var de-a lungul istoriei dar fiind restaurată după primul Război Mondial. Pictura reprezintă tema Judecății de Apoi.
Incinta fortificată ce înconjoară biserica are o vechime de peste 600 de ani, fiind formată din trei ziduri de apărare. Cel exterior, cu o înălțime de 4,5 metri era amplasat la limita șanțului cu apă, iar zidul interior avea o înălțime de peste 12 metri, fiind acoperit de un drum pe care străjerii vegheau împotriva dușmanului. Astăzi, șanțul cu apă nu mai este vizibil, însă cetatea se păstrează în condiții bune și îi așteaptă pe toți turiștii curioși să afle istoria acestui obiectiv important în istoria Țării Bârsei.
Programul de vizitare este de marți până sâmbătă între 09:00 – 17:00, iar luni este închis. Tariful de vizitare este de 2 RON.
Inscrie-te la circuitele turistice de o zi aici si descopera Transilvania!