Cheile Bicazului

Tocmai am ajuns la Cheile Bicazului, Raiul pe Pământ din țara noastră. Această regiune, extrem de bogată în peisaje pitorești, aer curat și frumuseți pe măsură ne fac să realizăm că avem o țară de vis. Situată în județele Neamț și Harghita, cuprinzând totodată părți ale Munților Hășmaș, aceste Chei sunt puntea de legătură dintre Transilvania și Moldova, două regiuni impunătoare din țara noastră.

Distanța pe care Cheile Bicazului sunt desfășurate este de 6 kilometri (și chiar mai mult). Pentru a fi mai specifici, în realitate zona cuprinde distanța dintre Lacul Roșu și Bicazul Ardelean, localitatea din județul Neamț. În ceea ce privește parcurgerea efectivă a întregului drum, acestea poate fi parcurs cu autoturismul, fiind cunoscut drept drumul transcarpatic DN12. Adițional, acesta reușește să creeze legătura dintre orașele Ghergheni și Bicaz.

Cheile Bicazului sunt elemente constituente ale Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș, fiind totodată incluse în rezervația naturală Cheile Bicazului și Lacul Roșu, având o suprafață de 2.126,53 hectare.

Însă, haideți să ne concentrăm mai bine pe traseul efectiv. Astfel, întreaga regiune este alcătuită din serpentine mirobolante, alături de pereți de calcar, care compun stânci cu peșteri incredibile, precum sunt Peștera Neagră și Peștera Cascada. Totalitatea cursurilor de apă din cadrul Cheilor Bicazului reușesc să realizeze alte chei, mult mai mici, precum sunt Cheile Laposului, Cheile Sugaului și Cheile Bicajelului.

Din punct de vedere peisagistic, Cheile Bicazului sunt compuse dintr-o serie de obiective naturale turistice, cum este Piatra Altarului, având o altitudine de 1120 de metri. Piatra Pintestilor și Piatra Arșiței abia dacă depășesc 800 de metri fiecare, însă în comparație cu noi, dimensiunile acestora sunt efectiv imense.

Făcând rapid o scurtă incursiune în istorie, Cheile Bicazului s-au format datorită unui proces îndelungat de erodare a calcarelor mezozoice. Întreaga situație a fost favorizată de duritatea acestora, mai puțin ridicată, astfel că adițional Cheilor Bicazului, au fost alăturate tipuri diverse de roci, cu forme și culori diferite, care astăzi pot fi ușor identificate pe traseul dintre Bicazu Ardelean și Lacul Roșu. Traseul turistic realizat este recunoscut în toată lumea ca fiind o imagine superbă, cu o reală capacitate de impresionare chiar și a celui mai pretențios vizitator. În plus, tot aici există trasee pentru alpinism, pe anumite stânci oficial încadrate ca putându-se realiza astfel de sporturi extreme.

Mai mult decât atât, în materie de numele, Cheile Bicazului dispune de cele mai multe trasee alpine, pe care mai mult ca sigur orice alpinist și-ar dori să le parcurgă cel puțin o dată în viața sa.

Galerie Foto