În ciuda faptului că anul construcției a rămas, de-a lungul timpului, necunoscut, singurul indiciu cu privire la apariția fizică a fortificației datează din timpul incursiunilor lui Orban Balazs. Situat în orașul Călimănești, județul Vâlcea, această parte componentă aduce un plus de antichitate localității, învăluind-o într-o arie de mister.
Importanța Conacului Simen din Călimănești nu se rezumă doar la aspectul turistic, ci și la cel istoric. Pe data de 30 iulie 1849, conacul a găzduit una dintre cele mai importante personalități ale vremii. Aici, familia Simen (proprietarii întregii fortificații) a luat cina cu Petofi și Jokai, înainte de a ajunge în Cristuru Secuiesc. Mai mult decât atât, acest moment este și astăzi imortalizat sub forma unui placaj de marmură, care îi imortalizează pe cei doi vizitatori.
Lucrurile devin din ce în ce mai interesante din momentul în care aflăm cine este acest Sándor Petőfi, vizitator al conacului. În perioada 1823-1949, acesta a reușit să își facă numele cunoscut, prin talentul său unic – devenind, astfel, un poet romantic maghiar de mare seamă.
Conform legendei, Sándor Petőfi și-a petrecut ultimele zile din viață sub copacul din interiorul Conacului Simen din Călimănești, cunoscut și ca „bătrândul dud”.
În zilele noastre, fortificația se află într-o stare foarte bună, fiind un punct turistic și de atracție ales de mii de noi turiști în fiecare an. Adițional, aspectul interior al Conacului Simen se bazează pe:
- O varietate imensă de tablouri și picturi, realizate din uleiuri prestigioase, care acoperă toți pereții și însăși podeaua;
- Numeroase sculpturi unice realizate în oțel, utilizându-se în acest sens mașinării ale ceasurilor tip rococo;
- Mese striate din mahon și fildeș, cu ornamente în formă de flori;
- Piedestale impresionante, construite din marmură colorată;
- Ogari desfășurați pe hol, recunoscute totodată drept accesorii imperios necesare pentru oricare domn din Ardeal;
Conacul Simen din Călimănești impresionează prin sera aflată în spatele casei domnești. Aceasta abundă în plante tropicale, alături de portocali, lămâi și multe alte soiuri. Îndreptându-ne, înapoi, spre interiorul conacului, găsim la subsol (respectiv sub întreaga fortificație) o pivniță de vinuri, la care poate ajunge orice turist pentru a o vizita. La momentul prezent, renovările sunt încă derulate, întrucât se dorește ca și Conacul Simen din Călimănești să devină o pensiune care să găzduiască un număr mare de turiști, vizitatori, clienți sau doar persoane care vin în trecere. Dintr-o perspectivă mai largă, fortificația va asigura un curs mărit în domeniul turismului, întrucât orașul Călimănești va fi mult mai mult vizat în concediile și vacanțele persoanelor atât din interiorul, cât și din exteriorul țării noastre.