Descoperă satul Viscri: unul dintre cele mai frumoase sate ale Europei

Puțini știu că în anul 2010, revista Travel and Leisure a stabilit ca alături de zone faimoase din întreaga Europa, satul Viscri, din județul Brașov, este fără doar și poate unul dintre cele mai frumoase sate din Europa. Situat ceva mai ferit de restul satelor care se află pe drumul principal ce leagă Brașov de Sighișoara, satul deține una dintre cele șase cetăți săsești înscrise în patrimoniul cultural UNESCO. Satul este totodată una dintre destinațiile preferate ale Prințului Charls al Marii Britanie, atunci când acesta își petrece vacanța în România.

Distanța de aproape 10 kilometri față de drumul principal, a făcut ca această localitate să rămână aproape neschimbată, astfel că unele dintre ulițele satului sunt încă pavate cu pietre de râu. Cetatea nu este la fel de impunătoare ca cea de la Biertan, de exemplu, dar aceasta găzduiește în interiorul său un muzeu în care sunt expuse unelte folosite de localnicii străvechi în activitățile de zi cu zi, în ateliere sau pe câmp.

În „Turnul Slăninii”, locul unde în timpul invaziilor erau păstrate proviziile, este amenajată o altă expoziție la care turiștii pot vedea stupi, război de țesut, vartelnițe, lăzi în care erau păstrate cerealele, dar și alte obiecte care aparțineau sașilor de aici. În rest, satul îți dă un sentiment de pustietate: toate casele sunt vechi, puține din ele au fost amenajate, însă multe sunt lăsate goale. Cei care doresc să viziteze această localitate extrem de frumoasă o pot face în special în lunile de toamnă, atunci când peisajul este cel mai viu colorat.

Galerie Foto