La numai opt kilometri de Brasov, în satul Hărman își are locul una dintre cele mai remarcabile cetăți fortificate din Transilvania. Fortăreața din Hărman, sau Hönigberg (Muntele mierii), așa cum este numit în germană satul, reprezenta o adevărată mândrie a sașilor din această zonă după ce a fost ridicată.
La fel ca multe alte cetăți din Transilvania, fundamentele cetății se leagă de Ordinul Cavalerilor Teutoni. Astfel, atestarea documentară a satului se face în 21 martie 1240, iar tot atunci a fost construită și biserica fortificată. Fortificația este ceva mai nouă, fiind ridicată abia în secolul XV. Aceasta este compusă din trei cordoane de ziduri cu înălțimi între 4,5 și 12 metri. Între două din zidurile de apărare era devărsată apă în vremurile invaziilor turcești. Fortificația dispunea și de șapte turnuri de apărare, legate de un drum de strajă care înconjura întreaga fortificație.
Astăzi cetatea funcționează ca și muzeu, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO. Alături de cetatea din Prejmer, cele două fortificații sunt anual vizitate de mii de turiști din întreaga lume.