“Impuscatul cocosului” de la Apata, un festival vechi de peste 400 de ani

"Impuscatul cocosului" de la Apata

Poate mai puțin cunoscută decât alte festivaluri de la noi din țară, obiceiul la Apața, un sat din județul Brașov, datează încă din seculul XVII. În prima zi a Paștelui catolic, oamenii din sat se adună pentru a sărbători un fel de ritual prin care cocoșul este „vânat”, totul pentru a rememora o întâmplare tragică ce a avut loc în timpul invaziei tătarilor.

Legenda spune că la începutul secolului XVII, în anii 1600 satul a suferit o invazie a tătarilor. Localnicii s-au ascuns în cetate pentru a le da impresia atacatorilor că au părăsit satul. În momentul în care invadatorii se puneau pe drumul de întoarcere au auzit însă un cocoș cocoțat pe un turn al cetății care i-a dat de gol pe săteni. Astfel oamenii au fost descoperiți și cetatea a fost asediată.

Tocmai acest fapt a dus la nașterea uneia dintre cele mai vechi tradiții din Transilvania. În prima zi a Peștelui catolic oamenii se strâng în fața bisericii unde după slujbă se pleacă prin sat purtând cocoșul asemenea unui condamnat. În ultimii ani cocoșul cu pricina a devenit unul fictiv, de lemn astfel că și iubitorii de animale pot participa la acest ritual. După ce poartă cocoșul prin localitate în timp ce copiii cântă urmează judecata cocoșului. Tradiția spune că printre jurați trebuie să fie și oameni care îi iau apărarea cocoșului, dar de fiecare dată verdictul este același: împușcarea. Începe apoi un concurs prin care fiecare își încearcă șansa de a nimeri cocoșul iar cel ce izbutește devine imediat erou pentru următorul an.

Festivalul se încheie la căminul cultural din Apața unde are loc un ospăț în cinstea acestei tradiții.

Galerie Foto