Undeva la 32 km de Sibiu, pe drumul spre Agnita, pe valea Hârtibaciului, se găsește Nocrichul. Sau Leschkirsh. Sau Ujegyha. Sau chiar Nogrech… În inima adevăratei tradiții ce se păstrează, localnicii aduc un aport de mister și istorie prin simpla lor prezență. Aici, din mâinile meșterilor pricepuți, încă mai ies oale de lut iar casele miros a pâine proaspătă, naturală și caldă.
Nu știm sigur când a fost construită, cert însă e faptul că în documentele oficiale este prima dată atestată în 1263. Data concretă, respectiv cei câțiva ani în minus sunt irelevanți pentru legendă – pe aceste meleaguri, poți fi sigur că de aceeași priveliște se delectau localnicii și marii oficiali ai locului.
Nocrichul este un sat restrâns, construit în jurul bisericii din centru, lucru ce îl face foarte surprinzător și învăluit în mister. O legendă întețește acest mister, legendă ce spune că odată, în trecut, aici locuiau și își duceau traiul de toate zilele un număr de familii românești. Nimic rău în asta, însă în puțin timp, aceste familii au fost alungate de oameni ”călare, cu cizme și pălării negre”, oameni ce s-au stabilit și au înființat oficial așezarea.
Concentrându-ne atenția în centrul satului Nocrich, găsim aici fabuloasa construcție a cărui exterior posibil să nu atragă foarte mult – însă, dacă privești mai sus, acoperișul cu siguranță te va face să vrei să descoperi ce e înăuntru. Ceea ce vezi aici datează din secolul XIII, o adevărată biserică romanică în care te vei simți la fel de în siguranță ca în trecut. Spun astadeoarece puțin mai târziu, în secolul XV, au fost construite zidurile înconjurătoare și 2 turnuri deapărare ce fereau biserica și întreaga regiune de atacuri. Abia în 1800, biserica de la Nocrich a avut parte de un asediu – a ars din temelii. Imediat după incident, între 1803 și 1806 biserica a fost reconstruită și fortificată în schimbul a 8950 de florini.
Printre personalitățile marcante ce au văzut prima rază de lumină în Nocrich se numără guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukental, a cărui contribuție la ridicarea bisericii arse a ajuns la 1000 de florini. O sumă nu de ici de colo, însă un adevărat ajutor ce a făcut ca odată cu moartea lui (exact în anul începerii construcției noii biserici), strana întregii familii Brukental să fie păstrată în biserică sub ochii vigilenți ai celor ce și-ar dori ca acele momente să le iasă din inimă și să revină cel puțin pentru o secundă în fața lor.