Legenda Stejarului lui Avram Iancu, un batran de 600 de ani

În localitatea Blaj, chiar în centrul municipiului, își ducea viața de șase secole un bătrân copac despre care se poate spune că le-a văzute pe toate. Stejarul lui Avram Iancu, face parte alături de alte câteva zeci de arbori din întreaga țară de pe lista copacilor ocrotiți. Și la fel ca restul arborilor și acesta ascunde o poveste frumoasă sub coroana sa bogată.

Se spune că la poalele acestui stejar, generarul Anton Caraffa, vestit pentru asediile multiple din Transilvania a dus tratativele împreună cu principele Mihai Apafi II pentru anexarea Transilvaniei la Imperiul Habsburgic, la sfârșitul secolului XVII.

Cea mai frumoasă legendă se leagă însă de Revoluția de la 1848, fiindu-i dată această denumire în amintirea celor peste 6.000 de moți prezenți la Blaj la adunări. Se mai spune că la umbra bătrânului copac, Avram Iancu obișnuia să stea și să cânte cântece de jale.

Pentru a ajunge la Stejarul lui Avram Iancu, odată ajunși în Blaj trebuie să mergeți pe Bulevardul Republicii iar apoi să găsiți Parcul Avram Iancu.

Galerie Foto