Județul Sibiu este sediul multor municipii pline de istorie și de tradiții ce sunt menținute încă în viață, în special datorită numeroaselor obiective turistice și a oamenilor din zonă, ce aduc cu ei povești de întregire a priveliștii de vis. Printre acestea se numără, cu precădere, orașul Mediaș, localitatea ce se încadrează drept al doilea ca mărime. Bineînțeles, primul este întocmai Sibiul, cele două zone fiind delimitate de un culoar de aproximativ 55 de kilometri.
Orașul datează în mod oficial din data de 3 iunie 1267, moment în care se realizează prima inscripție recunoscută din punct de vedere legal. Puțin mai târziu, începând cu anul 1289, locația preia numele de „terra Medies”, denumire ce o caracterizează până la finele anului 1308.
În decursul timpului, proprietari au fost terțe persoane – facem aici referire la faptul că în anul 1315, deținătorul de drept al provinciei, respectiv regele maghiar Carol Robert de Anjou aduce o schimbare și prevede ca totalitatea drepturilor localității să fie aduse în mâinile locuitorilor ce trăiau pe meleagurile medieșene.
Însă, pentru a ajunge la rangul de oraș, a fost necesar mult mai mult timp. Abia târziu, în anul 1359, Mediaș primește pentru prima oară această denumire oficială. Adițional, primul spital este construit în 1487, iar în 1586 apare prima școală a orașului.
Din punct de vedere logistic, se pare că iluminatul public stradal și-a început activitatea în 1863, urmând să intervină revoluția industrială ce a adus cu ea înființarea numeroaselor cooperative și a fabricilor, respectiv a Cooperativei de economii și credit, a fabricii de salamuri și conserve și chiar ridicarea altor tipuri de școli și a mai multor spitale (direct proporționale cu numărul din ce în ce mai crescut al populației).
Gazul metan reprezintă doar una dintre verigile de importanță ridicată pentru orașul Mediaș. Datorită dezvoltării economice și industriale exponențiale de care a avut parte, astăzi regăsim în localitate un cumul de obiective turistice. Orice vizitator ar trebui să-și facă drum, pentru a vizita biserica fortificată Sfânta Margareta (locul picturilor murale gotice), Turnul Trompeților, Turnul Clopotelor, Turnul Pietrarilor, Complexul Arhitectural Fransican și bineînțeles, monumentele medievale situate în centrul pieței castelului.
Importanța turistică reprezintă un important punct de plecare. Orașul Mediaș dăinuie de peste 7 secole, perioadă plină de istorie și dezbateri acide cu privire la origini, cuceriri și prădători. Astfel, municipiul este o alegere preferențială, ce îndeplinește toate cerințele unui turist în căutare de nou, vechi și un rezultat complex îmbinat.