Schitul Bran

Unul dintre foarte tinerele asezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Sibiului, fiinţând din luna aprilie a anului 2006, Schitul Bran este aşezat pe varful dealului care strajuieşte satul Şimon – arondat comunei Bran – intr-o zonă de un pitoresc aparte, oferind o impresionantă panoramă asupra celor patru importante forme de relief care il inconjoara: Masivul Piatra Craiului, Masivul Bucegi, Masivul Postăvaru şi Măgura Codlei. Printr-o altă fericită potrivire, locul pe care a fost ctitorit schitul este imbibat de sângele şi osemintele ostaşilor români căzuţi în luptele de rezistentă purtate de-a lungul culoarului Rucăr-Bran în Primul Război Mondial. De altfel, întru cinstirea jertfei lor a fost înalţată şi o troiţă comemorativă în imediata vecinătate a bisericii.

Biserica mare prăznuieşte ca hram Soborul Sfinţilor 12 Apostoli (30 iunie), în vreme ce hramul viitorului paraclis va fi Duminica Sfintelor Mironosiţe. Potrivit programului liturgic al schitului, slujbele se savârşesc zilnic începând cu orele 19 respectiv 4:30, iar in duminici şi sărbători, de la orele 19 respectiv 9. Rânduiala locului a statornicit ca spovedania şi impărtăişrea soborului să fie cel puţin săptămânale, iar în incinta aşezământului să fie oprit consumul de carne.

În pronaosul bisericii schitului, sunt aşezate spre închinare într-o răcliţă de lemn părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Brazi şi ale Sfinţilor Cuvioşi Mucenici din Sinai.

Sursa: www.schitulbran.ro

Galerie Foto
Video