Canionul Șapte Scări

Canionul Șapte Scări

Gabriela Corşatea

Canionul Șapte Scări

Situat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice originare din partea de vest a munților Piatra Mare.

Compoziția Canionului

Din punct de vedere compozițional, Canionul Șapte Scări este alcătuit din șapte trepte ale căror înălțime variază între 2.5 și 15 metri. În anumite momente în care cantitatea de apă adusă de pârăul Șapte Scări crește, rezultatul constă în formarea de cascade de diferite și variate înălțimi.

Din fericire, întreaga zonă poate fi vizitată în lipsa unui echipament specializat, datorită scărilor aflate în imediata apropiere.

Formarea Canionului

Însă, haideți să ne concentrăm pe modul de formare al Canionului Șapte Scări, întrucât vorbim despre anumite aspecte de interes real. Astfel, fiind săpate în calcarul de tip jurasic, aceste Scări s-au construit datorită unei epigeneze accelerate, a cărei acțiune s-a fundamentat în diverse și felurile pante de dimensiuni mai mari sau mai mici.

Accesul la Canion

În cazul în care vrei să vizitezi Canionul Șapte Scări, ține minte că pentru a găsi accesul principal, trebuie să vii din zona localității Timișul de Sus și de pe Dâmbul Morii, acces care se face direct de pe drumul național DN1. Perioada necesară de mers cu mașina este de aproximativ o oră.

Istoria Canionului

Întorcându-ne în incursiunile istoriei, aici regăsim perioada anilor 1920 și 1930, perioadă de timp în care s-a decis ca și Canionul Șapte Scări să fie dat spre vizionare. Adițional, tot în această perioadă s-au pus bazele unor scări, prin care turiștii să poată merge nestingheriți și să se bucure de frumusețile naturii.

Cu toate acestea, abia cu doi ani în urmă accesul a fost dat liber, întrucât s-au realizat câteva elemente de reabilitate, astfel încât vizitarea și traversarea acestui Canion să se facă în condiții optime și sigure.

Programul Orar și Tarife

În ceea ce privește programul orar, este bine să ții minte că faimosul Canion Șapte Scări poate fi vizitat între orele 10 și 18, și doar atunci când vremea, alături de temperaturi, sunt destul de favorabile, fără a impune nici un fel de riscuri.

În materie de taxe, tariful este de:

  • 10 lei (aplicat adulților)
  • 5 lei pentru copii, studenți și elevi.

Dacă ai un grup format din cel puțin 10 persoane:

  • Fiecare adult plătește doar 5 lei
  • Iar copiii doar 2 lei.

Adițional, fiecare grup va dispune de un ghid, care vă va ajuta să înțelegeți mai bine Canionul Șapte Scări.

Distribuie acest articol

Articole

relatedPosts

Satul Fundata
Istorie

Satul Fundata

Județul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...

10 decembrie 2016readMore
Peștera Izvorul Tăușoarelor
Istorie

Peștera Izvorul Tăușoarelor

Munții Rodnei din Județul Bistrița-Năsăud ascund o serie de bucurii și bijuterii ale naturii. Situată la altitudinea de 950 de metri, Peștera Izvorul Tăușoarelor se înscrie în cadrul acestei liste, dispunând de un loc preferențial. Încă din anul...

10 decembrie 2016readMore
Racoș
Istorie

Racoș

Situată în județul Brașov, comuna Racoș face parte din arealul transilvănean al României, care cuprinde cele două sate, respectiv Mateiaș și reședința de comună, satul Racoș. Din punct de vedere istoric, comuna Racoș are o importanța maiestuoasă....

29 octombrie 2016readMore