Templul de la Sinca Veche, locul unde toate dorintele ti se implinesc

La 45 de kilometri de Brasov, chiar la granița dintre Munții Făgăraș și Munții Perișani vei găsi o biserică veche de peste 7000 de ani a cărei mistere mai circulă și astăzi. Este templul de la Șinca Veche, un sat aflat în centrul țării, care dă semne că nu a fost atins de vreme și care îți amintește din nou de ce să iubești Transilvania.

Legendele bisericii sunt cunoscute în tot satul, așa că nu îți strică înainte de a o vizita să te oprești la taclale cu oamenii locului. Dacă ai norocul cineva te va putea și călăuzi pe drumul de doi kilometri până la templu. Altfel, va trebui să mergi pe drum până vei ajunge la o cruce albă aflată chiar la marginea pădurii. După ce străbați desișul vei vedea și intrarea în templu.


Templul de la Șinca Veche nu este unul așa cum probabil ți-ai imaginat și nici o biserică tradițională. Lăcașul de cult a fost săpat undeva în urmă cu 7000 de ani într-o stâncă de granit, însă anul exact sau constructorii nu se cunosc precis. Mai mult, mulți spun că nu ar fi o biserică creștină deoarece aceasta are două altare. Cert este că templul de la Șinca Veche a avut mult de suferit de pe urma locației sale, la granița dintre România și Imperiul Habsburgic, fiind chiar închisă în 1742 după ce bisericile ortodoxe au fost interzise.

Biserica a fost săpată cu multă meticulozitate: geamurile sunt înguste astfel că lumina care pătrunde este extrem de puțină, turla bisericii este ridicată din interior și ajunge la zece metri înălțime. Biserica are în total nouă încăperi, pe pereții cărora sunt gravate icoane care fac și astăzi obiect de studiu pentru cercetători.

Cunoscută și drept „Templul ursitelor” biserica de la Șinca Veche își capătă renumele și datorită legendelor care o înconjoară. Se spune că în acest loc își pot împlini dorințele toți cei care se roagă înauntrul templului. Bătrânii zonei cred că totul este dat de puterea imensă și energia care se ascunde în stâncă.

În trecut, sătenii lăsau la intrare lucruri personale și unelte folosite în agricultură pentru ca acestea să se încarce de energie. Puțini cunosc însă adevărata istorie a grotei săpată în stânca de granit la Șinca Veche.

Galerie Foto