Cimitirul vesel Săpânța

Cu toții cunoaștem însemnătatea și tristețea pe care trecerea în neființă a unei persoane dragi ni le transmite. Amintirile cu ele, dorința de a mai petrece puțin timp și sentimentul că nu am fost îndeajuns alături de ei, ne macină pe interior. Totuși, în țara noastă, există și o zonă mai fericită în materie de morminte – existența cimitirului vesel de la Săpânța ar trebui să ne aducă zâmbetul pe buze căci, indiferent dacă este pe placul nostru sau nu, acesta este cursul vieții.

Localizat în județul Maramureș, acest cimitir este recunoscut la nivel internațional datorită imaginilor întruchipate pe cruci. Dacă fenomenul în sine este trist, respectiv faptul că în acele zone se găsesc trupurile unor persoane dragi, la suprafață sunt realizate picturi manuale ce conferă oricărui trecător o scurtă vizualizare a vieții omului respectiv, expusă în termenai haioși.

Alte cruci întruchipează viața persoanei decedate în versuri cu nuanțe umoristice.

Ceea ce este contradictoriu și, pe de altă parte, interesant de adus în discuție, este diferența de viziune asupra morții. Există o ipoteză susținută temeinic din răstimpuri care aduce o explicație cu privire la viziunea morții în acele zone, spunându-se că Stan Ioan Pătraș (creatorul cimitirului vesel de la Săpânța) ar fi preluat idei din cultura dacilor, recunoscuți ca interpretând trecerea în neființă drept un eveniment social, vesel și de dispunere la nivel societal.

Prima piatră de temelie a cimitirului vesel de la Săpânța a fost dispusă în anul 1935, moment în care a fost ridicat și primul epitaf. La început, zona nu a fost foarte populată, interesul crescând abia din 1960. De atunci și până în prezent, cimitirul dispune de 800 de cruci pe care sunt expuse fie picturi cu privire la viața oamenilor, fie picturi pe ambele părți ale crucii. Din punct de vedere compozițional, acestea sunt realizate din lemn de stejar.

Frumusețea și umorul au condus cimitirul vesel de la Săpânța la preluarea binemeritatului renume de muzeu în aer liber. Astăzi, localitatea Săpânța este asediată de turiști atât din interiorul țării, cât și din exterior, datorită stării de bună dispoziție pe care o simplă vizită în acest loc o creează. În plus, în cazul versurilor, există numeroase greșeli de ortografie, fiind prezente variantele arhaice din loc în loc.

Oricând îți dorești să te binedispui și să faci o vizită nouă, urcă-te în mașină și dă o tură prin cimitirul vesel de la Săpânța – un izvor de bunăstare.

Galerie Foto