Muzeul Hermann Oberth

Anul 1994 este cunoscut drept momentul de cotitură pentru nașterea muzeului Hermann Oberth, unul dintre cele mai frumoase regăsite în localitatea Mediaș. De altfel, anul a fost ales în baza unei strategii bine puse la punct, plecând de la sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea lui Hermann Oberth, un mare savant în domeniul zborurilor interplanetare și al tehnicii aplicabile rachetelor. Din punct de vedere organizatoric, muzeul este ridicat pe trei module care salută invențiile lui Conrad Hass (primul inventator al unei rachete în trepte pe bază de combustibil), Hermann Oberth (arhicunoscutul părinte al tuturor zborurilor în spațiu) și, nu în ultimul rând, Dumitru Dorin Prunariu, actualmente primul cosmonaut de origine română.

Dintre cele mai vizibile și importante exponate regăsite în cadrul Muzeului Hermann Oberth, amintim echipamentul de antrenament utilizat de cosmonauți, machetele navetei spațiale denumite Buran, cele ale rachetelor V2 și Saturn V. De asemenea, muzeul găzduiește o serie de proiecții de filme documentare pe subiecte precum derularea cuceririi spațiului cosmic în etape.

Important de amintit sunt elementele de ordin organizatoric, dat fiind faptul că accesul în cadrul Muzeului Hermann Oberth se realizează pe baza unui bilet de intrare tarifar. Astfel, adulții sunt nevoiți să plătească 4 lei, iar pentru elevi, studenți sau pensionari, taxa este de doar 2 lei. Adițional, fiecare grup beneficiază de ghid în limba română care îi va ajuta să descopere întocmai misterul cosmosului.

Nu în ultimul rând, este foarte important de menționat programul orar, pentru ca orice turist doritor să descopere Muzeul Hermann Oberth să se asigure că este la momentul potrivit în locul respectiv. Astfel, puteți vizita muzeul de luni până vineri între orele 09 și 17, iar sâmbătă și duminică între 10 și 12.

În realitate, Muzeul Hermann Oberth mai este cunoscut drept Casa Memorială Hermann Oberth, fiind ridicată în semn de apreciere a aportului adus de acesta în direcția deslușirii misterului cosmosului. Dacă sunteți interesați să faceți o vizită rapidă acestui punct de interes, orientați-vă spre șoseaua Sibiului nr. 15, în cadrul orașului Mediaș. Aici veți găsi părți componente ale fizicianului german Hermann Oberth, a cărui origine română a făcut ca și țara noastră să ajungă cu mult peste hotare. Fiind născut în Sibiu, acesta și-a petrecut o mare parte din viață în România, abia apoi urmând cursuri și încheindu-și viața pe data de 28 decembrie 1989 în Feucht, la 95 de ani. Cu siguranță, a fost o personalitate de mare clasă pentru toată țara.

Galerie Foto