
Puțini știu că prima școală în care s-au predat cursuri în limba română se află chiar în Șchei, cel mai vechi cartier românesc din Brașov. Primele cursuri în limba română au avut loc aici încă din anul 1583, dar clădirea actuală este ceva mai nouă, fiind construită la mijlocul secolului XVIII, în 1760.
Muzeul cuprinde mai multe săli, dintre care poate cea mai importantă este Sala „Anton Pann” unde vizitatorii pot găsi un set de bănci și scaune școlare care sunt amintite și în povestirile scriitorului. Sala face parte din vechea clădire a școlii despre care se știe că a fost construită în 1390. Importanța acestei școli este cu atât mai mare cu cât:
O altă sală importantă este sala „Diaconul Coresi” unde se află și tiparnița cu ajutorul căreia au fost tipărite primele cărți în limba română. Între 1556 și 1588 aici au fost tipărite peste 40 de titluri care au rămas în istoria literară românească.
La muzeul din Șchei puteți găsi și câteva dintre cele mai valoroase monumente ale literaturii poporului român, precum:
Muzeul „Prima Școală Românească” îl găsiți în Piața Unirii nr. 2-3 din Brașov, iar detalii precum orarul de vizitare îl găsiți la numerele 0268/511.411 sau 0722.435.134.
FestivaluriExil și patrie - pe urmele lui Ovidiu prin România (de la Transilvania la Marea Neagră) (Excursie individuală ghidată cu minibus/HP) Contact: Ladislau Ciocan/Dr. Heike Lammers-Harlander Companie de voiaj: Ladislau Ciocan/Dr. Heike...
IstorieJudețul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...
IstorieSituat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...