
Turnurile cetăţii medievale Mediaş sunt cele mai importante obiective turistice din oraşul situat pe râul Târnava Mare. Cetatea dispune de 9 turnuri de apărare:
iar fiecare ascunde câte o poveste interesantă.
Turnul Pietrarilor a fost constrit în anul 1507, fiind una din porţile principale de intrare în cetate. Aici şi-au desfăşurat altădată activitatea breasla pietrarilor şi zidarilor. Turnul Pietrarilor îşi păstrează stilul chiar şi după aproape cinci secole, deşi oraşul Mediaş a suferit schimbări şi modificări de-a lungul timpului.
Turnul Forkesch este o construcţie cu un acoperiş piramidal şi este situat în partea sudică a cetăţii, fiind una din porţile principale ale cetăţii. Turnul a fost folosit în trecut ca muzeu.
Turnul Aurarilor sau *Goldschmiedgasser Turm*, a fost construit în secolul al XVI-lea, peste canalului Morii, care aducea apa pârâului Moşna de la Izvorul Rece în cetate. Turnul Aurarilor are numeroase guri de aruncare şi goluri de tragere.
Turnul Clopotelor sau *Turnul Porţii* avea în trecut un grilaj mobil, care putea oprea accesul în incinta curţii principale a cetăţii. Cel mai vechi clopote din turn au inscripţionate anul 1449.
Turnul Croitorilor poartă acest nume de la bresla care şi-a desfăşurat activitatea aici, având chiar şi semnul croitorilor în vârful turnului. Turnul este prevăzut cu o serie de guri de aruncare şi burdufuri fără fund prin care se aruncau proiectile, apă sau ulei fierbinte.
Turnul Rotarilor este construit între anii 1480 şi 1534. Aici gurile de aruncare şi golurile de tragere au fost desfiinţate.
Turnul Funarilor este foarte elegant, având cinci nivele cu scări spirală în interior. Turnul este alipit de casa natală a lui St. L.Roth, iar la ultimul nivel este prevăzut cu guri de aruncare. În secolul al XIX-lea turnul devine turn al slăninilor. Turnul găzduieşte în prezent arhiva bisericii Sf. Margareta.
Turnul Mariei este construit deasupra unei pivniţe şi este legat printr-o arcadă de biserica Sf. Margareta. Turnul Mariei a servit drept capelă în timpul epidemiilor de ciumă şi puşcărie, aici a fost închis Vlad Ţepeş pentru câteva ore.
Turnul Trompeților se numără printre primele zece construcții din lume ridicate înclinat şi are o înălţime de 68,5 metri. Turnul este înclinat de la bază la vârf cu 2,29 de metri.
puteţi citii aici.
FestivaluriExil și patrie - pe urmele lui Ovidiu prin România (de la Transilvania la Marea Neagră) (Excursie individuală ghidată cu minibus/HP) Contact: Ladislau Ciocan/Dr. Heike Lammers-Harlander Companie de voiaj: Ladislau Ciocan/Dr. Heike...
IstorieJudețul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...
IstorieSituat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...