Satul Țapu

Un mic și frumos sat – acestea sunt coordonatele conceptuale ale satului sibian Țapu, ce deține un număr de 650 de locuitori. Localizat în comuna Micăsasa, secolul al XIII-lea a fost de-a dreptul pregnant pentru această așezare. Astfel, se spune, din moși strămoși, că satul Țapu era parte a proprietăților abației de la Igriș, fiind numit, pe atunci, Villa Abbatis (sau Satul Abatelui).

Și cum religia juca un rol extrem de important și influent, satul era parte componentă a unei unități bisericești alături de alte trei așezări, cu decanat aflat la Cenade (în Sighișoara).

Din punct de vedere geologic, satul Țapu deține izvoare sărate adevărate și extrem de naturale. Cu toate acestea, ceea ce atrage este însăși Biserica Evanghelico-Lutherană, cu tipicul caracteristic regăsit în Transilvania acelor secole. Astfel, materialul predominant este piatra brută de carieră, motiv pentru care fortificația stă în picioare și la ora actuală, după atâtea sute de ani – cu specificație, încă din secolul al XV-lea. Stilul gotic rămâne cel care dă nota adevărată, iar în vederea menținerii unei viziuni de ansamblu asupra locului, s-a dorit inițial construirea unui turn, precum există cele din Axente Sever și chiar Agârbiciu.

Dicutând mai îndeaproape, fortificația are o înălțime de 6 metri, fiind o construcție impunătoare în întregul mic sat sibian Țapu. De asemenea, turnul are un drum de strajă care conferă o imagine panoramică, și la care se ajunge cu ajutorul intrării pietonale care obișnuia să fie protejată de o hersă.

Din toate aceste detalii, putem afirma, la drept vorbind, faptul că localitatea Țapu din comuna Micăsasa urmează stilul caracteristic al satelor acelor vremuri – în care exista, fără îndoială, o biserică, o școală și, de multe ori, o infirmerie (sau un mic spital la care localnicii puteau apela în caz de nevoie).

Având un număr de 650 de locuitori, este foarte ușor de observat că migrația din sat este în continuă desfășurare. Cei care au mai rămas sunt bătrânii, aceia care s-au născut și au pătimit pe aceste meleaguri, dorind să își continue zilele în același mod. În ceea ce privește tineretul, acesta este plecat și se mai întoarce treptat, dar foarte rar. În plus, majoritatea persoanelor care poposesc pe aici sunt turiștii, aventurierii în căutare de nou – care întotdeauna se simt mai mult decât bineveniți în aceste locuri transilvănene, unde oamenii sunt mai mult decât dornici să vadă noi fețe și noi suflete. Dacă ajungi vreodată aproape de Sibiu, fii sigur că ai timp să vizitezi și satul Țapu!

Galerie Foto