
Legenda Bisericii Negre
Una dintre cele mai cutremurătoare legende transilvanene își are rădăcinile chiar în secolul XV, odată cu ridicarea Bisericii Negre din Brașov. Pe una din laturile bisericii, pe o coloană, se află statuia unui copil înfățișat într-o poziție care dă impresia că se apleacă peste cornișa clădirii. Sculptura este una destul de atipică, având în vedere că se află deasupra unui monument de o asemenea valoare, iar legenda care o înconjoară este una la fel de ciudată.
Povestea meșterului și a ucenicului
Se spune că în vremea ridicării bisericii, meșterul care trebuia să coordoneze lucrările și-a angajat un ucenic pentru a-l ajuta la lucrările de zidărie. Pe măsură ce treceau lunile, iar lucrarea se apropia de final, meșterul a observat priceperea ucenicului său.
Din gelozie, i-a cerut să ia ceva de pe cornișa bisericii, dar în momentul în care s-a aplecat, meșterul l-a împins pe acesta. Aceeași legendă spune că statuia a fost ridicată la final, exact pe aceeași coloană, de către același meșter, cuprins de remușcări.
Concluzie
Această legendă a Bisericii Negre, dar și alte frumuseți ale Brașovului fac ca acesta să devină unul dintre cele mai frumoase orașe din Transilvania. Așa că, pentru acest sfârșit de săptămână, o vizită în Brașov este mai mult decât binevenită.
relatedPosts
IstorieSatul Fundata
Județul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...
IstorieCanionul Șapte Scări
Situat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...
IstoriePeștera Izvorul Tăușoarelor
Munții Rodnei din Județul Bistrița-Năsăud ascund o serie de bucurii și bijuterii ale naturii. Situată la altitudinea de 950 de metri, Peștera Izvorul Tăușoarelor se înscrie în cadrul acestei liste, dispunând de un loc preferențial. Încă din anul...