Turnul Forkesch din Mediaș

Turnul Forkesch din Mediaș

Gabriela Corşatea

Turnul Forkesch din Mediaș

Situat în orașul Mediaș, turnul Forkesch face parte dintr-o vastă categorie de turnuri care, în trecut, aveau rolul de a identifica prăduitorii și de a evita orice atac orientat asupra localității. Fiind mai degrabă un element de origine defensivă, turnul Forkesch mai poartă numele de Turnul Aurarilor. Cu mult timp în urmă, acesta era o parte componentă extrem de importantă din sistemul de fortificație al localității Mediaș, alături de celelalte două turnuri care își făceau treaba la cote ridicate.

Istoria Turnului Forkesch

Uitându-ne în istorie, turnul Forkesch din Mediaș a fost ridicat în perioada anilor 1494 și finalizat în 1534. Fiind o construcție strategică, acesta a fost poziționat în partea de sud a orașului vechi. Din punct de vedere compozițional, fortificația este realizată dintr-o combinație destul de persistentă, întrucât și până în ziua de astăzi turnul a rămas masiv, aproape neatins.

Elemente Individualizante

Totuși, există o serie de elemente care în trecut îl individualizau, însă astăzi nu se mai regăsesc în interiorul lui. Dintre ele, amintim:

  • Faimosul ceas care la fiecare oră se asigura că fiecare locuitor al orașului Mediaș să cunoască trecerea timpului, printr-un gong ce bătea din oră în oră.

Începând cu anul 1880, acesta dispare, construcția rămânând fără o piesă centrală din întreaga sa structură.

Incidentul din 2016

Important de menționat în această categorie este faptul că în urmă cu un an, respectiv în luna iunie a anului 2016, turnul Forkesch din Mediaș a fost lovit de trăsnet, alături de un așezământ din localitatea Porumbacu de Sus.

În urma incidentului, turnul a fost destul de agravat, întrucât partea superioară (coamele) și o serie de țigle nu se mai regăsesc pe acoperiș, ci pe jos, sparte. Astfel, fortificația a fost destul de tare lovită, urmând ca și municipiul Mediaș să reabiliteze rapid turnul Forkesch.

Reabilitarea Turnului

Pentru a realiza acest deziderat, primăria a alocat 6 milioane de euro, bani primiți în baza unui proiect în care au intrat și reabilitarea a peste 7.000 de metri pătrați alcătuiți din ziduri de fortificație și un număr de patru turnuri medievale.

Pe lângă Forkesch, celelalte ziduri care au beneficiat de acest tratament au fost:

  1. Zidul Fierarilor
  2. Zidul Străzii Pietruite
  3. Arhicunoscutul turn al Rotarilor

Concluzie

Mulțumită acestui tratament, în ziua de astăzi turnul Forkesch poate fi în continuare apreciat, admirat și extrem de bine primit, întrucât orice pericol este bine preconizat și asigurat că va afecta viața niciunei persoane care vine și vizitează, cu bună credință, turnul.

Astfel, în următorul concediu te vei putea bucura de o oprire la turnul Forkesch!

Distribuie acest articol

Articole

relatedPosts

Biserica Sfânta Margareta
Mediaș

Biserica Sfânta Margareta

Situată în localitatea sibiană Mediaș, Biserica Sfânta Margareta reprezintă un edificiu extrem de bine cunoscut la nivel național. Unul dintre motivele vastei sale recunoștințe este întocmai turnul său înclinat, astfel că aceasta poate fi extrem de...

13 februarie 2017readMore
Catedrala Ortodoxă din Mediaș
Mediaș

Catedrala Ortodoxă din Mediaș

Localizată în localitatea Mediaș, Catedrala Ortodoxă este considerată ca fiind printre cele mai vechi din întregul județ Sibiu. Dacă până acum fortificația a ieșit din aria de interes, astăzi lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Astfel,...

12 februarie 2017readMore