Trambulinele de la Rasnov pentru sarituri cu schiurile construite in Valea Carbunarii, repun Romania in concursurile de acest gen din lume.
Investițiile făcute de statul român în ultimii ani în Valea Cărbunării, în apropiere de Râșnov a adus țara noastră în lista marilor trambuline din lume. Cu toate acestea, săriturile cu schiurile sunt deja o tradiție la Râșnov, întrucât aici se practică acest sport încă din 1936!
Investițiile făcute în ultimul an de statul român au fost în parteneriat cu compania austriacă OMV care s-a angajat să asigure o parte din fondurile necesare amenajării acestui parc sportiv dar și antrenorii necesari pentru pregătirea tinerilor zburători. Astfel în ultimii ani aici au fost construite trei trambuline, cu punctele de construcție la 64, 35, respectiv 15 metri iar anul acesta a fost inaugurata și trambulina de 90 de metri.
Istoria parcului sportiv din Valea Cărbunării începe în 1936 când a fost construită prima trambulină. După mai bine de zece ani, în 1947 aceasta a fost reconstruită însă investițiile de aici au stagnat mai apoi astfel că deși țări precum Polonia, Slovenia sau Cehia se numără pritre primele locuri în privința trambulinelor de sărituri cu schiurile, România a fost repetentă la acest capitol.
Odată cu inaugurarea noului complex sportiv de la Râșnov, România reintră însă pe harta acestui sport.