
Conform recensământului din anul 2011, comuna Vâlcele din județul Covasna număra 4.292 locuitori. Interesant sau nu, ceea ce aduce această localitate pe primele liste este chiar numărul în creștere, întrucât 9 ani mai devreme, aici erau 3.698 de persoane – o creștere cu adevărat constantă.
Însă satul Vâlcele nu este recunoscut doar pentru acest lucru – de mai bine de 3 ani, acesta este casa unuia dintre cele mai renumite centre balneoclimaterice din țara noastră. Astfel, în anul 2014, a avut loc deschiderea oficială (sau, cum o numim noi, *redeschiderea acestuia). De bine, de rău, comuna Vâlcele obișnuia să fie o stațiune extrem de vizitată în timpul celei de-a doua părți a secolului al XIX-lea (de la 1850 încolo), datorită puterilor benefice ale apelor medicinale. De atunci și până în 2014*, însă, lucrurile nu au mai fost sortite a fi în avantajul turismului.
Cu toate acestea, în zilele noastre, satul Vâlcele se bucură de un număr nestrămutat de persoane care îl vizitează și îi încearcă apele benefice – astfel, datorită dotărilor, stațiunea atrage mii de ochi și turiști care vor să se bucure de puterile acesteia. Printre aceste elemente, se numără:
În cazul în care uneori te plictisești de dotările expuse sau, pe de altă parte, ai chef de mai multă adrenalină, te vei putea bucura de o sală cu aparatură de tip fitness și chiar de o masă de biliard!
Principalele afecțiuni pe care apa mirifică de la Vâlcele le tratează sunt:
Din ultimele feedback-uri, aparent ar avea beneficii și pentru:
Chiar și așa, există un număr crescut de contraindicații pe care orice persoană ajunsă la Vâlcele ar trebui să îl ia în calcul, printre care se numără:
Adițional, gravidelor le este interzisă intrarea în zonă.
În Vâlcele, există și alte atracții turistice – nu e neapărată nevoie să mergi la acest centru. Astfel, construcții precum:
sunt doar câteva nume pe care ar fi bine să le treci pe lista ta!
IstorieJudețul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...
IstorieSituat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...
IstorieMunții Rodnei din Județul Bistrița-Năsăud ascund o serie de bucurii și bijuterii ale naturii. Situată la altitudinea de 950 de metri, Peștera Izvorul Tăușoarelor se înscrie în cadrul acestei liste, dispunând de un loc preferențial. Încă din anul...