
Dacă te afli la Moșna, sat aflat la aproximativ 15 kilometri de Mediaș, ai de vizitat două lucruri importante:
La cea din urmă, să te pregătești din timp să deguști cele mai gustoase produse de casă, obținute natural și după rețete tradiționale săsești.
Povestea familiei Schuster începe în urmă cu mai bine de zece ani când Willi Schuster și soția sa Lavinia au renunțat la tot ce aveau în Germania pentru a-și face în România propria afacere, și nu oricare. Cei doi au ridicat o adevărată fermă la Moșna în care s-au apucat de agricultura ecologică.
Mai întâi, și-au cumpărat o casă săsească, veche și ea de câteva sute de ani, și două vaci și s-au pus pe treabă. Curând au început să deprindă și secretele agriculturii, astfel că astăzi gospodăria lor are peste 10 animale care produc bunătățuri naturale.
Gospodăria este și ea una realizată după standardele nemțești, dar tradiția săsească s-a respectat 100%, astfel că mulți turiști aleg să se relaxeze în unele zile în gospodăria familiei Schuster.
După mai bine de zece ani, gospodăria bio de la Moșna se laudă cu rețete care mai de care mai gustoase. Produsele „vedetă” sunt:
Toate fructele provin de asemenea tot din gospodăria familiei Schuster.
În urmă cu câțiva ani, Willi Schuster a înființat chiar și o cooperativă în care alți gospodari din județul Sibiu sunt reuniți pentru a promova și valorifica produsele ecologice pe care le produc.
Așa că, dacă vă doriți o zi de relaxare în care să degustați produse naturale într-un mediu mai mult decât prietenos, nu uitați să faceți o vizită familiei Schuster din Moșna.
FestivaluriExil și patrie - pe urmele lui Ovidiu prin România (de la Transilvania la Marea Neagră) (Excursie individuală ghidată cu minibus/HP) Contact: Ladislau Ciocan/Dr. Heike Lammers-Harlander Companie de voiaj: Ladislau Ciocan/Dr. Heike...
IstorieJudețul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...
IstorieSituat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...