
Legenda comorii ascunse de la Tilisca
Tilișca - Monetăria Daciei
Cunoscută drept monetăria Daciei pentru că în zona Dealului Cățânaș argintul dacilor era transformat în monede, zona Tilișca a căpătat faimă datorită legendelor cu comori ascunse. Dar poate cea mai vestită este cea a comorii lui Decebal, despre care se presupune că ar fi fost ascunsă chiar pe aceste plaiuri.
Frumusețea zonei Tilișca
De cum ajungi la Tilișca, primul lucru ce-ți va sări în ochi este frumusețea zonei și casele îngrijite. Nu trădează nimic faptul că aici a fost în urmă cu peste 2000 de ani una dintre falnicele cetăți dacice.
Cetatea de la Tilișca
Pe Dealul Cățânaș, acolo unde ajungea argintul dacilor, mai rămâne astăzi în picioare doar o bucată din zidul de apărare al vechii fortificații ridicate pe deal. Cetatea de la Tilișca este una aparte:
- La ridicarea ei, dacii au făcut cărămizi masive din lut și paie
- Zidurile au fost ridicate la înălțimi de patru metri și grosimi de 2,5 metri
La sfârșit, văzând că cetatea este una dintre cele mai solide, dacii au decis să o transforme în monetărie.
- Pentru început, aici erau bătute monede cu iconografii grecești
- Apoi, chiar și denar roman
Descoperiri arheologice
Săpăturile arheologice făcute recent în zonă confirmă aceste ipoteze, aici fiind găsite:
- Mai multe monede romane
- Ștanțe pentru baterea monedelor
- Alte ustensile dacice folosite în monetăria de la Tilișca
Metalul adus aici venea de la Roșia Montană, era topit în bare groase iar apoi, în pivnița de sub turnul mijlociu, era transformat în monede. Saci plini cu bani plecau spre domeniul regal de la Sarmisegetuza.
Legenda comorii ascunse
Așa se face că odată cu invazia romanilor în Dacia, cetatea de la Tilișca a fost fără doar și poate un punct important în lupte.
Ascunzătoarea dacilor
Legenda spune că în vremea asediului, câțiva daci au săpat în inima muntelui o ascunzătoare de proporții masive în care au ascuns comoara. Se spune că romanii au căutat luni întregi comoara ascunsă, dar nimeni nu a găsit-o vreodată.
Legenda mai trăiește și astăzi, iar dacă mergi la Tilișca, nu se poate să nu te gândești măcar pentru un moment la comoara ascunsă a dacilor.
relatedPosts
FestivaluriExil și patrie - pe urmele lui Ovidiu prin România (de la Transilvania la Marea Neagră)
Exil și patrie - pe urmele lui Ovidiu prin România (de la Transilvania la Marea Neagră) (Excursie individuală ghidată cu minibus/HP) Contact: Ladislau Ciocan/Dr. Heike Lammers-Harlander Companie de voiaj: Ladislau Ciocan/Dr. Heike...
IstorieSatul Fundata
Județul Brașov este gazda unui cumul de sate, care mai de care cu o frumusețe răpitoare. Astăzi este rândul satului Fundata, considerat reședință pentru comuna Fundata, localizată de asemenea în cadrul județului Brașov. Cu o populație de 464...
IstorieCanionul Șapte Scări
Situat în județul Brașov, Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai vizitate și plăcute defileuri din țara noastră. Cu o lungime de peste 150 de metri aflată la o altitudine de 948 de metri, acest curs este realizat din calcare jurasice...