Turnul Studentului din Sebeș, cunoscut și ca Turnul Croitorilor face parte din incinta de sud-est a fortificației din Sebeș. Construit la începutul secolului XV, turnul cunoaște o legendă care dăinuiește până astăzi. Se spune că în 1438, în vremea marilor invazii otomane, Sebeșul a fost distrus de o armată condusă de sultanul Murad al II-lea, iar cetățenii sunt uciși sau înrobiți după o aprigă bătălie cu oamenii din Sebeș.
Se spune că printre cei mai vitezi sebeșeni făcea parte și un elev, cunoscut drept studentul din Romoș. Tânărul a fost ținut prizonier timp de 20 de ani și vândut de la un stăpân la altul. Povestea sa apare și în mai multe cărți despre moravurile și obiceiurile turcești din secolele XV – XVI. Astfel, oamenii din Sebeș au ajuns să boteze turnul drept Turnul Studentului, un nume mai puțin obișnuit pentru cetățile medievale din acele vremuri
Turnul are la bază latura de cinci metri lățime iar pereții acestuia au un metru grosime, fiind construiți din piatră de rău. Turnul a fost construit în mai multe etape, primele două niveluri dotate cu guri de tragere în secolul XV iar celălalte două în secolul XVI – XVII.