
Cel mai mare ştrand cu apă sărată din România, având o suprafaţă de aproximativ 5.200 de metri pătraţi, a fost deschis, sâmbătă, la Praid (Harghita). Investiţia, în valoare de 1,55 milioane de euro, fiind realizată integral din fondurile salinei din staţiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ştrandul de la Praid a fost amenajat pe amplasamentul unui vechi ştrand, deteriorat şi închis de câţiva ani. Potrivit şefului Serviciului Turism de la Salina Praid, Ilie Colorian, ştrandul se întinde pe o suprafaţă de 5.200 de metri pătraţi, din care luciul de apă este de 1.942 de metri pătraţi.
Este cel mai mare ansamblu de acest gen din Transilvania şi din România", a declarat Ilie Colorian.
Zona de plajă acoperă o suprafaţă de 2.478 de metri pătraţi şi se întinde de-a lungul bazinelor, dar şi pe o terasă amplasată pe acoperişul unei clădiri care face parte din ansamblu. În prezent, au fost instalate 300 de şezlonguri care nu se plătesc separat.
În clădirea cu etaj funcţionează:
La parter se află:
Apa caldă menajeră şi pentru duşuri este produsă de instalaţii solare.
Sâmbătă, înainte de inaugurarea oficială, programată la ora 14.00, intrarea în ştrand a fost liberă, iar câteva sute de persoane au profitat de ofertă ca să viziteze complexul şi să facă o baie în apa sărată.
Sursa: [www.zf.ro](http://www.zf.ro)
FestivaluriExil și patrie - pe urmele lui Ovidiu prin România (de la Transilvania la Marea Neagră) (Excursie individuală ghidată cu minibus/HP) Contact: Ladislau Ciocan/Dr. Heike Lammers-Harlander Companie de voiaj: Ladislau Ciocan/Dr. Heike...
TraditiePoveștile Fraților Grimm... la asta te duce cu gândul, pentru prima oară, Castelul de Lut. Frumoasa construcție este o fortificație recentă, o oază de liniște și de răsfăt și, totodată, un tărâm de basm. Povestea Castelului de Lut din Valea Zânelor...
DistractieCu puțin timp în urmă a fost demarat un proiect în vederea realizării unui complex balnear comparabil cu cel expus la Techirgiol. Prevăzând proprietățile excepționale deținute de totalitatea resurselor naturale din zonă, s-a dorit alimentarea...